Archive for the ‘Mircea Chertes’ Category

h1

Cum minte Mircea Chertes, pentru a baga oameni nevinovati la puscarie

martie 29, 2007

Vom demonstra modul absolut socant in care Mircea Chertes, lider al PNL Cluj si consilier al primului ministru Calin Popescu Tariceanu minte intr-un mod ordinar pentru a i se plange de mila si pentru a-i inchide, prin delatiunile sale, pe ziaristii din dosarul GAZETA.

Aici am aratat care este adevarata fata a lui Mircea Chertes. Un virtual infractor care ar fi trebuit sa fie cercetat de DNA pentru modul in care a reusit sa castige un contract pe bani publici de cateva milioane de euro, fara a avea un leu in cont, fara a avea angajati sau fara a prezenta garantii. Mircea Chertes – o definitie a notiunii de “baiat destept“.

Ziarele grupului GAZETA au scris despre aceste activitati ilicite ale lui Mircea Chertes. Chertes nu a reactionat, pentru ca nici nu avea argumente, contractul ilegal fiindu-i anulat, in urma materialelor de presa. Nu a dat in judecata GAZETA, cum era normal – in cazul in care s-ar fi scris minciuni la adresa sa. Dar nu a reactionat, pentru ca stia ca articolele se bazau pe fapte reale.

In momentul in care ziaristii au fost arestati, in loc sa reclame, ca un adevarat liberal, abuzurile evidente comise, Mircea Chertes s-a constituit in acuzator public al celor arestati, afirmand nici mai mult nici mai putin decat faptul ca o barfa despre fiul sau i-a cauzat un infarct. Nu, infarctul nu i-a fost cauzat de faptul ca a castigat ilegal un contract de milioane de euro din bani publici, in Cluj Napoca. Trebuia sa i se planga de mila in public si nu putea invoca in sustinerea acestei dorinte faptul ca era un politician corupt, lider al PNL.

Minciuna a iesit insa la lumina. Infarctul pe care l-a suferit Mircea Chertes a aparut din cu totul alte cauze. Iar Dumnezeu, care e sus si le vede pe toate, l-a pastrat sanatos, ceea ce-i uram si noi, sa fie perfect sanatos si constient, pentru a plati, conform legii, pentru intreaga sa activitate infractionala.

Iata aici, intr-un articol aparut in saptamanalul Clujeanul, povestea infarctului.

Dupa cum puteti citi, minciuna este limpede.

Iata ce spune articolul: “Consilierul premierului pe probleme de agricultură, clujeanul Mircea Chertes, a participat, vinerea trecută, la şedinţa Biroului Permanent al PNL Cluj. După şedinţă preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Marius Nicoară, şi-a invitat colegii la restaurantul Sinaia pentru a ciocni un pahar de şampanie cu ocazia împlinirii vârstei de 47 de ani.

Mircea Chertes a ajuns în local în jurul orei 19, însoţit de soţia sa Corina Chertes, inspector adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj. Peste aproximativ 15 minute, Mircea Chertes a suferit un atac de cord şi a fost transportat de urgenţă la Institutul Inimii “Nicolae Stăncioiu”.

Deci Chertes a facut infarct dupa o sedinta de partid, intr-un moment in care era la o petrecere. La un chef. La bairam.

Iata ce spune despre infarct colega de cabinet si de partid a lui Mircea Chertes, Elena Ceusan: “Avea un program foarte încărcat mai ales de când au apărut problemele cu gripa aviară. De dimineaţa până seara avea şedinţe la comandamentul de urgenţă de combatere a gripei aviare. Chiar înainte de a avea loc Biroul Permanent Judeţean (BPJ), a venit de la Geneva de la un seminar pe tema gripei aviare.” La toate aceste se adauga “micile vicii“, precum “fumatul“.

Deci, pe fondul gripei aviare gestionate teribil de prost de PNL (a se vedea demisiile de la varful ANSVSA, pierderea de imagine a lui Gheorghe Flutur, scandalul cu substantele anti-aviara), pe fondul drumului la Geneva urmat imediat de sedinta PNL si de sampania la Marius Nicoara, presedintele PNL Cluj, Chertes face infarct. Data articolului din Clujeanul este 21 noiembrie 2005. Peste un an de zile, in octombrie – noiembrie 2006, Chertes isi aduce aminte de motivele infarctului – anume faptul ca s-ar fi scris o barfa despre fiul sau, o barfa asa cum apar cu sutele in Academia Catavencu, de exemplu. Nu este suficient de ordinar ca mincinos Mircea Chertes, incat sa nu plateasca, dupa lege, pentru aceste manipulari.

Dar nu este totul. Minciuna Mircea Chertes trebuie demontata pana la capat.

Conform siteului Gazetei de Cluj, barfa despre fiul lui Mircea Chertes a aparut in 2 octombrie 2006. Ori Mircea Chertes afirma public, in presa afiliata DIICOT si BCCO Cluj (Evenimentul zilei, Gandul, Cotidianul) ca o barfa din 2 octombrie 2006 i-a provocat infarctul din noiembrie 2005!!!

Incredibil!!!!!!!!!!

Incredibil!!!!!!!

Dumneavoastra intelegeti ceva? De fapt, ce ar fi de inteles…

Aceasta este minciuna Mircea Chertes, lider al PNL Cluj, consilier al premierului Calin Popescu Tariceanu, apropiat al presedintelui PNL Cluj, Marius Nicoara, protejat de Departamentul National Anticoruptie, care nu s-a sinchisit sa se sesizeze asupra activitatii infractionale a lui Mircea Chertes, descrisa in publicatiile Gazeta. Acesta este Mircea Chertes, propus ca ministru sau, cel putin, presedinte al ANSVSA.

Cat de jos trebuie sa cobori, ca om, pentru ca sa arunci in inchisoare alti oameni, prin afirmatiile tale publice mincinoase???

Cat de jos te poti cobori, ca ziarist, sa-i spunem Calina Berceanu, ca sa propagi minciunile lui Mircea Chertes in Gandul? Trist este ca “profesionistii” presei clujene si-au dat arama pe fata inca o data, participand frenetic la minciunile care i-au inchis peste 5 luni, preventiv, pe 5 oameni.

h1

Despre Toma Rus, fost sef al BCCO Cluj si finantatorii & papusarii sai

martie 28, 2007

In urma unei solicitari publice a Gazetei de Cluj, noul sef al BCCO Cluj, comisarul Gheorghiu, a fost nevoit sa inceapa dezvaluirea dedesubturilor cu privire la afacerile desfasurate sub paravanul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Cluj, pe perioada in care la conducerea sa se afla comisarul Toma Rus.

Astfel, comisarul Gheorghiu a recunoscut ca BCCO Cluj a fost subventionata / sponsorizata cu bunuri si combustibili in valoare de aproximativ 30 000 de euro de catre Banca Transilvania (85 % din suma amintita) si Terapia.

Am afirmat raspicat, pe acest blog, ca Toma Rus, fostul sef al BCCO Cluj nu este decat o marioneta in mana unor papusari, organizatorul logistic al arestarii grupului Gazeta si al abuzurilor savarsite asupra celor de la GAZETA.

Acum incep sa apara si dovezile fizice. Prima dintre ele o constituie legatura intre finantatorii lui Toma Rus si acuzatorii grupului Gazeta, care sunt unii si aceiasi.

Este de notorietate (recunoscut chiar de ei insisi) faptul ca printre greii Bancii Transilvania se afla Marius Nicoara (presedintele liberal al CJ Cluj, constituit ca parte vatamata in dosarul GAZETA), Horia Ciorcila si apropiatul sau, Goia (martori ai acuzarii in dosarul Gazeta.)

Sa punem cap la cap niste fapte, pentru a le simplifica misiunea celor care il vor pune sub acuzare si aresta pe fostul sef al BCCO Cluj, comisarul Toma Rus. Aresta doar pe el, in prima faza.

BCCO Cluj, sub conducerea lui Toma Rus, primeste de la Banca Transilvania sponsorizari in cuantum de minim 25.000 de euro, in combustibil. Se recunoaste public, chiar de catre noul sef al BCCO Cluj.

Toma Rus, in calitate de persoana fizica si proprietar, incheie cel putin un contract de inchiriere a unui spatiu aflat in proprietatea sa, de asemenea cu Banca Transilvania, contract cu o valoare lunara de aproximativ 2000 de euro (recunoaste acest lucru inclusiv Toma Rus, public, in saptamanalul Clujeanul). De asemenea, se pare ca mai exista un astfel de contract pentru un spatiu in Panticeu, judetul Cluj.

Deci, Toma Rus intermediaza sponsorizari de la Banca Transilvania de minim 25.000 de euro pentru institutia sa si primeste minim 2.000 de euro / luna cash, in buzunarul propriu, tot de la Banca Transilvania, ca persoana fizica.

Ulterior, avand martori ai acuzarii si parti vatamate persoane din cadrul staff-ului Bancii Transilvania (Marius Nicoara, Ciorcila, Goia, Turcu), Toma Rus coordoneaza logistic arestarea si abuzarea de catre subordonatii sai a unor ziaristi, recunoscuti ca fiind apropiati gruparii rivale celor de la Banca Transilvania si liberalilor.

Intrebare: in momentul in care mergea sa negocieze cu Banca Transilvania contracte, cum facea Toma Rus??? Probabil, Toma Rus vorbea cam asa:

“Domnule Nicoara, domnule Ciorcila, in prima parte a discutiei vreau sa negociem despre ceea ce oferiti institutiei pe care o conduc, BCCO Cluj, iar in a doua parte ma voi transforma in persoana fizica si vom negocia ceea ce imi dati cash mie, personal!” ???

“Domnule Nicoara, domnule Ciorcila, cred ca e bine ca institutiei pe care o conduc sa-i dati combustibil, intrucat am declarat in publicatia Clujeanul ca vreau sa imi cumpar un Porsche Cayenne, si voi avea si eu nevoie ulterior de combustibil pentru limuzina, iar mie sa-mi dati, sa zicem, 2000 de euro pe luna, urmand sa va amintesc ca mai am sa va propun un spatiu, in Panticeu, dar pe care il vom negocia ulterior”.

Iar domnii Nicoara si Ciorcila, probabil spuneau:
“Uite, Tomita, cum facem. Iti dam benzina de vreo 25.000 de euro, e bine asa, sa aveti si voi pentru masinile voastre, iar tie iti dam 2.000 de euro pe luna pentru spatiul ala al tau, urmand ca in cazul in care mai ai spatii prin judet, sa gasim o formula sa ti le inchiriem si pe alea. In schimb, ne deranjeaza unii din presa, pune-i te rugam si tu in miscare pe baietii tai de la BCCO si arestati-i un pic pe astia de la GAZETA; ne tot musca, poate sa ii dam un semnal si lui Boc…”

Domnule ministru al Administratiei si Internelor Vasile Blaga, domnule chestor Fatuloiu, sef al Politiei Romane, cat sunt de legale si morale astfel de negocieri (dovedite prin documente, asumate inclusiv de catre dumneavoastra), intre Toma Rus, sef al BCCO Cluj, si grupuri private de interese?

Cam cat de des credeti ca se intalnesc asemenea coincidente in Uniunea Europeana, ca sefi din Politie sa negocieze in acelasi timp sponsorizari pentru institutia pe care o conduc, bani cash pentru ei (minim 2.000 euro / luna), ulterior sa se foloseasca de fix aceiasi finantatori atribuindu-le calitatea de parti vatamate sau martori ai acuzarii?

Q.e.d

Ati citit un expozeu asupra mafiei trans-institutionale, cu ramificatii in Guvern si cabinetul primului ministru (partea vatamata Mircea Chertes, consilier al lui C. P Tariceanu), mafie care plateste si incaseaza, mafie care aresteaza, abuzeaza si conduce, prin interpusi din institutii (BCCO, DIICOT) mai mult decat o buna parte a economiei, chiar destinele si libertatea unor oameni.

PS: In definitv, care e adevarata fata a Bancii Transilvania? E o banca serioasa, cu investitori onorabili, precum BERD, sau e structura mafiota clara care, sub acoperirea imaginii BERD, actioneaza ca grupare mafiota, cu ierarhie paralela fata de cea oficiala, cu interpusi finantati in mod oficial in Politie si Procuratura, in mainile catorva papusari?

h1

Cine este delatorul Costica Pocol, in cazul GAZETA

ianuarie 14, 2007

“AnchetaPocol si-a facut din bordei hotel

În centrul Clujului exista un spatiu comercial cu o istorie aparte. Numele lui este SC EUNICIA Rotiserie SRL si are o vechime de opt ani, timp în care a suferit o serie spectaculoasa de modificari ale aspectului, destinatiei si documentatiei legale. Putine imobile din istoria recenta a Clujului au avut parte de metamorfozele EUNICIEI si de autorizatiile sau avizele suspecte ale Primariei. . Terenul de sub societate este închiriat de la Primarie cu abonament de ghereta, iar EUNICIA se înalta pe trei nivele plus o mansarda cu spatii de cazare. Neregulile pe care le prezinta documentatia constructiei trimit la responsabiliI din Primarie care s-au straduit sa serveasca societatea cu autorizatii de acoperire.

Patronul EUNICIA SRL este Costica Pocol, stapân peste Piata Marasti si director la Vila “Eunicia” din Cluj, afaceri cu mult suport ilegal, despre care cotidianul nostru a mai scris. EUNICIA SRL dezvaluie faptul ca Pocol actioneaza dupa o metoda tipica: mai întâi construieste, apoi obtine autorizatii. Rotiseria EUNICIA a început sa se înalte în perimetrul pietei Mihai Viteazu în 1996, când Primaria Cluj a eliberat pentru Costica Pocol autorizatia de construire nr. 1516. Prin acest document, Primaria lui Funar a permis ridicarea în plin centrul Clujului a unui imobil care nu respecta normele de siguranta în constructie. Costica Pocol a devenit dupa decembrie 1989 un afacerist prosper, prin achizitionarea în conditii suspecte a mai multor imobile de interes comercial din Cluj aflate în proprietatea Consiliului Local. Pocol detine Complexul Comercial Marasti si administreaza piata cu acelasi nume din care încaseaza chirii consistente. Prin SC Eunicia SRL, Pocol detine o pensiune pe strada Emile Zola din Cluj-Napoca si rotiseria din Piata Mihai Viteazu. Toate aceste trei afaceri au ca numitor comun ilegalitatile cu care au fost realizate constructiile.

Metoda lui Pocol a fost de a construi fara a avea avizele si autorizatile necesare, ca apoi sa obtina, rând pe rând, de la autoritati aceste documentatii. Autorizatia Primariei trebuie reautorizata!

Succesul rapid în afaceri al lui Costica Pocol nu se putea realiza fara complicitatea Primariei, care a favorizat SC Eunicia cu toate mijloacele administrative. Rotiseria din Piata Mihai Viteazu a primit în 1998 autorizatia de construire nr. 1182 pentru “consolidarea structurii de rezistenta a constructiei autorizate” în 1996. Negru pe alb, Primaria emite un act “reparatoriu” pentru o constructie care timp de doi ani nu a respectat normele în domeniu. Desi era construita prost si prezenta riscuri de prabusire, SC Eunicia Rotiserie SRL a primit, fara probleme, acordul de constructie. În anul 2000, Primaria recidiveaza cu o noua autorizatie, înregistrata cu nr. 2506, care-i permite lui Pocol “modernizare terasa închisa existenta, în continuarea parterului corpului de cladire existent cu P+3E “. Treptat, constructia începe sa ia proportiile pe care Pocol le-a gândit de la bun început. De la un chiosc ceva mai evoluat primit de la Primarie, rotiseria din Piata Mihai Viteazu tinde spre aspectul unui spatiu comercial. Pocol a închiriat de la Primaria Cluj cladirea din Piata Mihai Viteazu nr. 17 si a deschis spatiu comercial.

Pâna în 2000, atât terenul cât si cladirea se aflau în proprietatea Consiliului Local. În mod suspect, la 8.06.2000, în baza sentintei civile nr. 290 a Judecatoriei Cluj, dreptul de proprietate asupra imobilului din Piata Mihai Viteazu se intabuleaza în Cartea Funciara “în favoarea: SC EUNICIA ROTISERIE SRL CLUJ”.

În urma unui proces cu Primaria Cluj, derulat dupa metoda patentata de Funar pentru “amicii” sai de afaceri, conform careia acestia dau în judecata Primaria, aceasta se preface ca se apara dar nu se prezinta la procese si nici nu înainteaza recurs sau apel (dupa caz), Pocol a câstigat în instanta dreptul de proprietate asupra cladirii. Modul în care Primaria a “pierdut” un imobil aflat în patrimoniul privat al statului da apa la moara unor suspiciuni scandaloase care pun la colt armata de functionari ai lui Funar. Din sursele noastre am aflat ca varianta cea mai plauzibila a acestui aranjament este ca meciul Pocol versus Primaria a fost frumos regizat, în asa fel încât EUNICIA SRL sa devina proprietara pe imobil. Aceleasi surse ne-au informat ca procesul era gata câstigat de catre Pocol, pe motiv ca la proces nu s-a prezentat nici un jurist din partea Primariei. Ca aceeasi Primarie n-a facut nici cel mai mic gest de recurs la decizia Judecatoriei este de la sine înteles. Astfel, printr-un tertip juridic, Primaria Cluj i-a servit lui Pocol un spatiu de miliarde din domeniul statului. A ramas în schimb cu terenul pe care îl închiriaza, în continuare, EUNICIEI. Spatii de cazare pe abonament de ghereta!

În 18.03.2004, Primaria Cluj elibereaza pentru SC EUNICIA SRL Abonamentul cu nr. 190/421 pentru… teren ghereta, în conditiile în care Pocol construieste o ditamai cladire cu parter, trei etaje si mansarda, ultima cu destinatie “spatii de cazare temporara”.

Pe un abonament de ghereta, Pocol îsi ridica un minihotel care în mod normal ar fi avut nevoie de un alt tip de autorizatii si altfel de contracte cu Primaria. Daca s-ar fi mers pe calea legala si s-ar fi respectat regimul concesiunilor, Pocol avea sanse minime sa primeasca, în urma unei hotarâri de Consiliu Local, aprobarea pentru o constructie de proportii care se încadreaza în peisaj cu sacrificarea a doi metri din domeniul public. Desi a primit în 2000 autorizatie pentru construirea a trei nivele cu obligatia de a începe constructia în termen de un an, Pocol a demarat lucrarile abia la începutul acestui an, odata cu primirea autorizatiei pentru mansarda. În mod legal, autorizatia îsi pierdea valabilitatea în 2001, însa acest lucru n-a contat pentru Primarie.

Metoda folosita de Pocol pentru a-si ridica spatiile în zone comerciale strategice din Cluj a fost cheia succesului si în cazul Complexului Comercial din Marasti, construit tot pe un abonament de ghereta, din care a rasarit un spatiu cu trei etaje aproape lipit de un bloc de locuinte si de birourile unei societati comerciale.

Dat în judecata de proprietari, Pocol a câstigat la Judecatoria Cluj, însa s-ar putea sa nu-l mai tina curelele si la Curtea Suprema de Justitie. “Agromarasti” este numele societatii care administreaza piata Marasti si tot ea este cea care a închiriat spatiul pe care se construieste noul centru comercial. Firma care a închiriat 500 de metri patrati si s-a apucat sa ridice centrul cu pricina este SC Center. Actionarul principal de la “Agromarasti” este Costica Pocol, nimeni altul decât actionarul de la “Center”. Pe un abonament de ghereta primit de la Primaria Cluj, Pocol s-a cinstit cu un spatiu comercial situat pe terenul uneia dintre marile piete ale Clujului, trecând contractul pe numele altei firme la care este tot el actionar. Din sursele noastre, am aflat ca SC Center a cumparat actiunile fostei societati “Agropicoti”, firma declarata falimentara si scoasa la vânzare. Costica Pocol a fost actionar si la “Agropicoti”, societatea care a luat înainte de a dispare un împrumut de câteva zeci de miliarde de lei de la raposata BANKCOOP. Ca lucrurile sa aiba sens, actualul administrator al societatii lui Pocol este Vasile Perta, fostul director al BANKCOOP, cel care a aprobat împrumuturile catre “Agropicoti”.

În acelasi traseu de ilegalitati se înscrie si “Vila Eunicia” de pe strada Emil Zola din Cluj-Napoca, apartinând tot lui Costica Pocol.

Cladirea unde se afla în prezent “Vila Eunicia” se afla în proprietatea Primariei clujene care o închiriaza lui Pocol. Imobilul devine obiectul unui litigiu între “Eunicia” si Primarie si, probabil ati banuit, câstiga, în mod suspect, Costica Pocol. Patronul “Euniciei” modifica apoi aspectul cladirii, chiar daca avea nevoie de avize din partea Comisiei Monumentelor si Siturilor Istorice, si ridica înca doua nivele plus mansarda peste apartamentul unui alt proprietar, care nu si-a dat niciodata acordul pentru aceste lucrari. Asemanarile cu ilegalitatile de la hotelul-ghereta din Piata Mihai Viteazu dezvaluie un mod tipic de operare al patronului SC EUNICIA SRL. Constructiile aberante care se ridica în Cluj sub numele beneficiarului EUNICIA au aparut cu acordul si bunavointa totala a Primariei, care a acoperit cu acte interesul de favorizare a “mediului de afaceri clujean”. Abonamentul de teren ghereta nu se acorda pentru constructii de proportii de gen Pocol, în schimb obliga clujenii sa suporte o logica a tupeului mai tare decât legea. Primarul Funar si-a pus semnatura pe acte care dau legitimitate unei constructii care nu respecta legea si pe care prefera sa le autorizeze, decât sa le demoleze. Pocol a devenit, datorita pasivitatii responsabililor din Primarie, proprietar a doua spatii care au apartinut Consiliului Local, adica Statului Român. Valoarea acestor imobile este de câteva miliarde bune pe piata imobiliara clujeana. E mult mai simplu sa le iei mai ieftin, cam cât face o finantare în buzunarul unui primar si a unor directori din Primarie.

Ovidiu Petrovai

Articol aparut in Gazeta de Cluj in 19.04.2004

Stimate domnule senator Gheorghe Funar, cum este posibil ca, in timpul mandatelor dumneavoastra, sa se construiasca in municipiul european Cluj Napoca un hotel cu autorizatie de ghereta sau taraba pentru zarzavaturi? Credeti ca este o practica des intalnita in orasele europene Salzburg, Munchen, Bordeaux, Copenhaga sau Torino, ca un intreprinztor local sa construiasca un hotel pe baza unei autorizatii de constructie eliberata pentru o ghereta sau taraba de zarzavaturi? Puteti prezenta astfel de cazuri, intalnite in cele … zeci de orase cu care ati infratit Cluj Napoca?

Stimata conducere a DIICOT, v-ati sesizat asupra modului de lucru ilegal al numitului Costica Pocol? A fost instrumentat / se afla in instrumentare un dosar pe numele lui, pentru astfel de practici? sau sesizarea cu informatii din presa NU a functionat in acest caz, dl. Pocol avand un statut … aparte, in ochii domniilor voastre?

Stimati procurori Mircea Hrudei si Daciana Deritei, care este explicatia logica si morala a faptului ca dl. Costica Pocol a putut face ilegalitati un deceniu, inclusiv in mandatele dumneavoastra, iar dumneavoastra ati trecut cu vederea senin aceste ilegalitati? a, la dumneavoastra in birou Gazeta de Cluj se citeste selectiv?

Stimata conducere a DNA, v-ati sesizat asupra modului de lucru ilegal al numitului Costica Pocol? Domnule Daniel Morar, dumneavoastra ati plecat de la Cluj, nimic – nimic? Se afla in instrumentare un dosar pe numele lui, pentru astfel de practici? sau sesizarea cu informatii din presa NU a functionat in acest caz, dl. Pocol avand si in cazul DNA un statut … aparte?

Stimate d-le senator Gheorghe Funar, confirmati faptul ca fiul dumneavoastra a derulat afaceri cu societati ale numitului Costica Pocol sau cu parteneri ai acestuia?

Stimate domnule senator Gheorghe Funar si stimati lideri politici clujeni, ai celorlalte partide, puteti prezenta public sponsorizarile venite in perioada 1996 – 2005, pentru a confirma sau infirma faptul ca societatile la care erau actionari Costica Pocol si asociati ai sai au varsat sume considerabile in bugetele dumneavoastra? Sau refuzati acest exercitiu de transparenta?

Stimate domnule senator Gheorghe Funar, care a fost pretul pentru ca invitatii dvs. politici si personali sa fie cazati gratuit, in mandatele dumneavoastra, de exemplu la Vila Eunicia, a d-lui Pocol? Ce servicii i-ati facut d-lui Pocol pentru ca, la randul sau, indatorat fiindu-va, sa va reintoarca aceste servicii? Sunteti dispus sa prezentati facturi achitate pentru cazarea invitatilor dumneavoastra politici si personali la dl. Pocol?

Stimate domnule primar Emil Boc, veti proceda, impreuna cu Consiliul Local, la demolarea constructiilor ilegale ale societilor cu actionar Costica Pocol?

Stimate domnule Mircea Chertes, membru de vaza al PNL Cluj si consilier al primului ministru Calin Popescu Tariceanu, va simtiti confortabil psihic stiind ca sunteti asociat cu o persoana care si-a construit hotel ilegal, cu autorizatie pentru ghereta sau taraba de zarzavaturi? Cam cat confort psihic are in acest caz, moralitatea dvs. de consilier al primului ministru al Romaniei? Credeti ca primul ministru Calin Popescu Tariceanu, seful dumneavoastra politic, se simte confortabil psihic stiind metoda de afaceri brevetata de dumneavoastra si partenerii dumneavoastra?

…Pentru ca dl. Costica Pocol, nederanjat de nici o institutie a statului, este un demn partener al lui Mircea Chertes, in afacerile descrise aici.

h1

Cine este delatorul Mircea Chertes

ianuarie 10, 2007

Iata motivele pentru care Mircea Chertes, fruntas al PNL Cluj, consilier al primului ministru Calin Popescu Tariceanu, NU este anchetat de nimeni si NU i se va intampla nimic. Pentru ca ilegalitatile scoase in evidenta, la adresa sa, de GAZETA, sunt prea mari pentru a fi deranjat.

Mircea Chertes este unul din principalele instrumente politice din spatele bratului Justitiei in cazul GAZETA. Membru al PNL, consilier personal al premierului Calin Popescu Tariceanu. Medic de profesie.

Materialul integral a aparut in Gazeta de Cluj

La nici o jumătate de an după ce a câştigat alegerile locale, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a comis o gafă: a realizat un contract de asociere, fără nici un fel de licitaţie, tocmai cu o firmă a unui coleg de alianţă, liberalul Mircea Chertes, actualul Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, care a primit pe tavă afacerea “Parking Mărăşti“. Este vorba de un contract de asociere între firma lui Chertes, SC Parking Mărăşti SRL şi administraţia locală privind construirea unei parcări.

Ciudăţenii a la Chertes

Asocierea cu Mircea Chertes, candidatul PNL din toamna lui 2004 pentru Camera Deputaţilor, musteşte de ciudăţenii.Firma a fost înfiinţată cu două săptămâni înainte de a bate palma cu primăria. Preşedintele de şedinţă al CL din ziua în care s-a hotărât asocierea a fost Horea Uioreanu, actual deputat PNL de Cluj. Afacerea s-a perfectat fără licitaţie. Legea are, într-adevăr, această scăpare ce prevede că asocierile se fac la “libera înţelegere“. Facem menţiunea că, în cazul unei licitaţii, firma liberalului Chertes, nu ar fi avut nici o şansă. Municipalitatea ar fi avut însă de câştigat sub aspect financiar dacă s-ar fi organizat o licitaţie, unde interesul este ca fiecare investitor să ofere cât mai mult.

La vremea respectivă, investiţia a fost estimată la 2 milioane de euro, bani pe care Chertes ar fi trebuit să-i investească prin firma sa. Societatea nu era obligată în nici un fel să depună vreo garanţie pentru realizarea parcării. Dar oare ce bancă ar acorda un credit unei firme care are o activitate de numai câteva săptămâni? Ce a fost în capul lui Chertes? Răspunsul nu îl ştim, dar ştim că Horea Uioreanu are niscaiva acţiuni bancare.

Astfel, la vremea respectivă medicul veterinar Chertes, cu o firmă înfiinţată de abia cu câteva săptămâni înainte de asociere, fără nici un angajat pe firmă, fără nici o lucrare anterioară, a primit în încredinţare construcţia unui parking pe domeniul public. În septembrie 2004, la iniţiativa lui Emil Boc, Consiliul Local a votat asocierea dintre societatea Parking Mărăşti şi Primăria Cluj-Napoca.

Ce actiuni a demarat Primaria Cluj – Napoca pentru oprirea desfasurarii acestui “contract cu dedicatie” catre Parking Marasti SRL, firma cu implicare majoritara a lui Mircea Chertes?

Ce grad de coincidenta poate fi intre infiintarea unei societati si semnarea, dupa doua saptamani de la infiintare, cu exact acea societate, a unui contract de 2 milioane de euro, pe bani publici?

Domnule Mircea Chertes, domnule Horia Uioreanu, cam cat de des credeti ca in Uniunea Europeana, Germania sa zicem, un consilier al primului ministru isi infiinteaza o firma si, fara a depune nici un fel de garantii, fara a avea capital in conturi, sa primeasca drept cadou, de la municipalitatea celui de-al doilea centru urban, sa zicem Munchen, un contract pentru constructia unui parking in valoare proportionala cu bugetul german, sa zicem 10 milioane de euro?

Stimati alegatori, credeti ca “artizanii“, “baietii destepti” ai acestei “afaceri”, Horia Uioreanu, deputat PNL si Mircea Chertes, consilier din partea PNL al primului ministru, ar fi fost felicitati in presa germana, sau ar fi fost cercetati penal, pentru joaca cu bani publici ca in ograda proprie?

Domnule prim-ministru Calin Popescu Tariceanu, cam care ar fi sansele ca, in Germania, un consilier al primului ministru, de profesie medic, sa-si infiinteze o firma de constructii cu sprijinul unui parlamentar din Bundestag si sa castige… nu sa castige, sa primeasca un contract pentru constructia unui parking de 10 milioane euro, fara licitatie, in Munchen, la doua saptamani de la infiintarea firmei, fara a i se solicita nici un fel de garantii si fara a avea bani in cont?

Daca considerati ca astfel de practici demonstreaza ca suntem pe drumul cel bun al edificarii unei societati democratice, liberale si in care concurenta libera intre participantii la jocul economic este motorul dezvoltarii – fie.

Daca considerati ca practicile si exemplul domnilor lideri ai PNL, Mircea Chertes si Horia Uioreanu sunt demn de urmat de un student, membru al TNL, si care doreste sa fie intreprinzator privat – fie.

Daca insa considerati ca nu este normal ca un consilier personal al dumneavoastra, Mircea Chertes, impreuna cu un deputat, Horia Uioreanu, din partidul dumneavoastra, PNL, sa frizeze in asemenea hal legile, de ce nu solicitati excluderea lor din Partidul National Liberal?

De ce nu luati pozitie vizavi de practicile acestora? Vi se pare normal ca sa fie inchisi ziaristi pentru ca au scris despre felul in care un consilier personal al dumneavoastra si un deputat pe care probabil nici nu-l stiti, dar e de la PNL, au incercat sa puna mana pe milioane de euro din bani publici, fara licitatie, pentru constructia unui nenorocit de parking?

Credeti ca este mai important confortul psihic al consilierului dumneavoastra personal, Mircea Chertes si al deputatului PNL Horia Uioreanu sau confortul psihic al nenorocitului de pensionar, care afla si el din presa cu ce se indeletnicesc mai marii?

Cum s-ar spune… in subsidiar, pe langa delimitarea politica si publica fata de practicile subordonatilor dvs. pe linie de partid, inclusiv purtarea prin inchisori a ziaristilor, va solicitam domnule prim ministru sa sesizati oficial organele de urmarire penala, pentru a face lumina in afacerea Parking Marasti.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.